S-a întâmplat ieri.
De o bună bucată de vreme încercau să aibă un copil. Dar, dat fiind că natura nu a vrut să-i ajute, s-au decis să încerce prin puterile ştiinţei. Că e el, că e ea cea care nu poate, nu mai contează. Ce contează e că la ei, unu plus unu fac doar … doi. Speranţa de a rezulta şi un al treilea e subţire. Undeva la 50%, dacă au noroc. Aşa că, şi-au luat inima-n dinţi, au pus bănişor peste bănişor, au mai împrumutat şi… au încercat. După o procedură foarte chinuitoare, foarte dureroasă şi destul de îndelungată, tot ce le-a mai rămas a fost să aştepte. Şi nu s-a întâmplat.
Nu-mi pot nici măcar imagina durerea, dezamăgirea şi implicaţiile pe viitor, pentru că vor încerca, iar şi iar. Şi mulţi bani vor ajunge la cei care se joacă cu speranţele unor suflete, care se joacă de-a Dumnezeu.
E vorba de mai mult decât o inimă de părinte frântă. Pentru că, dincolo de durerea şi dezamăgirea ce vor persista, se pune întrebarea: dar relaţia celor doi? Vor putea răzbate peste acest stress? Peste umbra dintre ei doi? Peste conştientizarea eşecului, peste golul din suflete?
Şi, atunci, nu ar fi fost mai bine să nu fi existat asemenea “metode”? Să nu fi existat acel “şi dacă…?” Dacă ar fi să analizez, obiectiv, starea de fapt din ţara aceasta, modul cum se fac banii aici şi “morala” destul de subţire a majorităţii “întreprinzătorilor”, m-aş putea chiar gândi că ar putea să fi nimerit peste nişte şnapani. Nu neapărat că ceea ce profesează ei este o făcătură, dar există şi aici, ca şi în alte afaceri, posibilitatea de a stoarce bani.
După cum un avocat, mână în mână cu un procuror sau judecător, poate să tărăgăneze ani de zile un proces, storcând maximum de beneficii de la clientul său, nu e oare posibil să facă şi astfel de “oameni de ştiinţă” acelaşi lucru?
Cred că, dincolo de toate implicaţiile sentimentale şi de problemele de cuplu ale celor doi, de discuţiile cu privire la moralitate şi la cât de justificată este joaca de-a Dumnezeu, de cât de justificată este joaca cu speranţele oamenilor, o întrebare există: “cât de multă încredere poţi avea într-un om care câştigă enorm de mulţi bani de pe urma chinului tău?” Moralitatea şi etica din noi se revoltă la o asemenea idee, dar nu cred că putem să ne ascundem după asta. Sunt atâtea cazuri în care sentimentele, sănătatea şi chiar viaţa oamenilor nu au contat în ochii unor afacerişti. Pentru că aceasta e ţara şi lumea în care trăim. Vedeţi ce se întâmplă peste Prut, unde vieţile şi năzuineţele unor tineri care s-au săturat de cizmele ruseşti sunt tratate cu ridicări din umeri din partea Europei “umanitariste” şi întregii lumi. Şi mi-e teamă că singura soluţie ce ne-a mai rămas e … paranoia!!!
Episodul 1
Încep azi o serie de relatări, ca să le spun aşa, vizând direct cele ce se întâmplă în jurul nostru, viaţa noastră “de zi cu zi”.
Ca un punct de pornire, am să pun o întrebare:
- ce sistem / orânduire / organizare social-economică (ce a durat destul de mult, pentru a putea fi considerat/ă semnificativ/ă) a constituit, întradevăr o perioadă de prosperitate pentru societatea care l-a dezvoltat şi experimentat?
- începând cu comuna primitivă, epocile identificate după denumiri de materiale (piatră, bronz, fier etc.), sclavagism, feudalism, comunism, capitalism etc., sub monarhie, democraţie sau altă formă de guvernare, când a dus-o omenirea bine?
Ideea de bază pe care aş vrea s-o subliniez e aceea că nu orânduirea mi se pare cea vinovată, cât deprecierea avansată a valorilor umane individuale. Vom mai discuta, pe măsură ce voi găsi timp.
vorbe